Nicușor Cionoiu: „Realitatea cruntă pe care o trăim impune renegocierea PNRR!”

Senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu. FOTO Facebook

Senatorul PSD de Călărași, Nicușor Cionoiu, spune că războiul declanșat de Federația Rusă în Ucraina impune o renegociere a Planului Național pentru Redresare și Reziliență al României (PNRR), în special în ceea ce privește agricultura românească.

„Condițiile s-au schimbat, este război la granița țării noastre, suntem printre cei mai afectați și trebuie să facem față valului de refugiați și a crizei energetice cu efecte grave asupra economiei, agriculturii și a societății. Elementele ce trebuie rediscutate URGENT sunt agricultura, politicile de mediu- energie, dar și pensiile. Este în interesul tuturor, inclusiv al Uniunii Europene, ca agricultura românească să aibă acces la banii din PNRR. În contextul războiului Rusia-Ucraina, devine de-o importanță vitală producția agricolă a României”, a precizat Nicușor Cionoiu.

Senatorul social-democrat susține că în ceea ce privește politicile de mediu-energie, Uniunea Europeana se adaptează la criza energetică amplificată de invadarea Ucrainei de către Rusia și permite revenirea la producerea energiei electrice pe bază de cărbune.

„Bruxelles-ul și statele membre au trecut în ultimii ani la o politică agresivă de de-carbonizare a sistemului energetic, acum însă, pe măsură ce Rusia folosește gazele naturale ca o armă politică, dat fiind că e responsabilă pentru o treime din gazele utilizate în Europa, UE permite revenirea la cărbune”, a precizat el.

De asemenea, senatorul de Călărași spune că scumpirile din ultima perioadă au afectat puterea de cumpărare a românilor, în special pe cea a pensionarilor, și precizează că PSD pregătește un set de propuneri pentru ajustarea PNRR.

„Când vorbim de scumpirile din ultima perioadă, acestea afectează grav puterea de cumpărare a pensionarilor. Plafonul de 9,4 la sută din PIB, cheltuieli cu pensiile – inclusiv cele speciale, de serviciu, dar și cu includerea transferurilor de la Pilonul 1 la Pilonul 2 – face imposibilă creșterea pensiilor în următorii 50 de ani, lucru de neacceptat! Miniștrii PSD pregătesc un set de propuneri, pe care-l vor supune discuțiilor din coaliție și guvern, care să fundamenteze ajustarea PNRR și să susțină din bani europeni domenii esențiale. România este în prima linie, la granița războiului Rusia – Ucraina și are tot dreptul să pretindă solidaritate și sprijin!”, a mai afirmat Nicușor Cionoiu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*