Deputatul Constantin Bîrcă despre criza facturilor la energie: „Soluția clară este revenirea la reglementare!”

Constantin Bîrcă. FOTO Facebook

Deputatul PSD de Călărași, Constantin Bîrcă, este de părere că singura soluție viabilă pentru rezolvarea crizei facturilor la energie și gaze este revenirea la reglementare. El spune că cele mai recente decizii luate la nivel guvernamental rezolvă această situație numai pe moment, dar importantă este rezolvarea acesteia pe termen lung.

„PSD este preocupat de rezolvarea pe termen lung a problemei prețurilor la energie. Soluțiile luate acum prin OUG reprezintă doar o rezolvare de moment a problemei facturilor la energie. Este importantă rezolvarea pe termen mediu și lung. Chiar dacă nu deține portofoliul Energiei în Guvern, PSD lucrează deja la soluția tehnică de reglementare a prețurilor la producătorii de gaze și energie, pe o perioadă de un an. Ca și Franța. România va obține aprobarea Comisiei Europene pentru un plan de temperare a prețurilor la energiei. Soluția clară este revenirea la REGLEMENTARE – realitatea ne-a arătat că nu există o concurență reală”, a declarat deputatul PSD pentru CLnews.

Constantin Bîrcă precizează că PSD a dorit ca ordonanţa pe energie adoptată de Guvern să prevadă compensarea facturilor şi pentru luna ianuarie, dar s-a lovit de opoziția Ministerului Justiției și Ministerului Energiei.

„PSD rămâne la convingerea că amendamentul pe care l-a propus pentru includerea lunii ianuarie în OUG pentru scăderea prețurilor la energie era perfect constituțional. Dovada cea mai clară este că Guvernul PNL-USR a luat o măsură asemănătoare anul trecut, tot în luna ianuarie, fără a se pune problema de constituționalitate sau retroactivitate. Deci, dacă s-a putut atunci, se putea și acum, cum a spus PSD. Decizia însă au luat-o cei trei care răspund în această chestiune: ministrul Energiei, ministrul Justiției și premierul. Ei trebuie să explice de ce anul trecut s-a putut aplica pe luna ianuarie o decizie luată la finalul lunii, iar anul acesta nu s-a mai putut”, a explicat deputatul PSD de Călărași.

Potrivit lui Constantin Bîrcă, PSD a făcut ceea ce trebuia: a inițiat dezbaterea în Coaliție pentru compensarea facturilor, a oferit soluții viabile care au fost prinse în OUG, respectiv diminuarea plafonului prețurilor și creșterea pragului de consum pentru acordarea compensațiilor prin care 90 la sută dintre consumatorii casnici vor beneficia de compensare la energie electrică, și peste 40 la sută la gaze naturale, și a oferit o soluție viabilă pentru includerea lunii ianuarie în OUG, care însă nu a fost luată în considerare de cei responsabili.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*