Un bărbat din Călărași a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție Constanța, în stare de arest preventiv, acuzat fiind de săvârșirea infracțiunilor de șantaj și influențarea declarațiilor.
În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupție se precizează că începând cu vara anului 2021 și până la data de 25 octombrie 2021, inculpatul ar fi exercitat asupra unei persoane (parte vătămată) multiple acte de constrângere (amenințări cu evacuarea din mai multe imobile) cu scopul de a o determina să încheie, într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Călărași, un acord de mediere. Prin acest acord, partea vătămată trebuia să renunțe la pretențiile civile, în cuantum de 1.200.000 de euro, reprezentând totalul sumelor pe care inculpatul pe primise prin săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.
În același context, inculpatul a încercat să determine persoana vătămată să renunțe la pretențiile civile, dar și să-și retragă declarațiile date în toate dosarele penale care-l priveau pe inculpat (inclusiv într-unul instrumentat de procurorii din cadrul DNA Constanța).
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Călărași cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
Inculpatul a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni șantaj, camătă și spălare a banilor.
Be the first to comment