Mii de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii călărășeni în Lehliu-Gară

Mii de articole pirotehnice, confiscate de polițiștii călărășeni în Lehliu-Gară

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au confiscat 3.559 de articole pirotehnice.

Astfel, potrivit IPJ Călărași, luni, 13 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiști din cadrul Poliției Orașului Lehliu-Gară, au oprit pentru control în orașul Lehliu-Gară, un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, din municipiul București.

În urma controlului autovehiculului, în portbagajul acestuia au fost identificate 3.559 de articole pirotehnice (300 kg), de diferite categorii. Bărbatul, nu figurează ca persoană fizică/juridică autorizată să efectueze operațiuni cu articole pirotehnice, fapt pentru care bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, urmând să fie supuse expertizei criminalistice pentru stabilirea categoriei.

În cauză se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*