„Maratonul soluțiilor pentru orașe și comunități inteligente”, o dezbatere națională în format hibrid cu prezența autorităților publice din România

Maratonul soluțiilor pentru orașe și comunități inteligente. FOTO Pixabay

Cea de-a 14-a ediție a Dezbaterii Smart Cities va avea loc pe 25 noiembrie 2021, sub denumirea ”Maratonul soluțiilor pentru orașe și comunități inteligente”, în format hibrid. Vor participa în calitate de vorbitori 22 de reprezentanți ai autorităților publice din România și ai mediului din afaceri, iar în public, pe platforma online de comunicare, sunt așteptați peste 60 de participanți din primării și consilii județene.

Dezbaterile Smart Cities organizate pe parcursul ultimilor patru ani au promovat conceptul de smart city către factorii decidenți ai localităților urbane din România, au arătat ce înseamnă orașele inteligente, cum ar trebui să fie și ale noastre, care sunt avantajele pentru administrație și locuitori. Avem deja orașe în România care au devenit exemple în acest sens, însă sunt prea puține la acest moment. De aceea, dezbaterile continuă cu evenimentul ”Maratonul soluțiilor pentru orașe și comunități inteligente”, în cadrul căruia vor fi prezentate exemple despre cum soluțiile implementate în alte orașe au adus bunăstare cetățenilor, au ușurat actul administrativ și au pregătit orașele pentru atragerea de noi investiții și turiști.

”Orașele României au nevoie de tehnologie pentru prosperitate și pentru a oferi o viață mai bună cetățenilor. Parteneriatul cu companiile de înaltă tehnologie și cu experții români inteligenți, ridicat la putere de banii europene, poate face din România țara din care nu îți vei mai dori să pleci și în care să vrei să te întorci, dacă ai plecat. Să nu mai pierdem timp în trafic, să avem aer curat, evenimente culturale de calitate cu accesibilitate rapidă, coordonare urbanistică inteligentă și multe altele sunt posibile acolo unde edilii sunt preocupați și își doresc să implementeze proiecte smart”, a declarat Marius Bostan, antreprenor și inițiator al proiectului Repatriot.

”Peste jumătate din populația lumii trăiește în orașe, iar această tendință este într-o continuă creștere. Revoluția digitală creează o societate hiperconectată și colaborativă, care transformă relațiile dintre oameni. Orașele inteligente apar la confluența acestor două tendințe globale. Răspunsul la provocările contemporane este dat de soluțiile durabile. Acestea asigură sustenabilitatea orașelor inteligente prin creșterea impactului economic și social, în condițiile utilizării eficiente a resurselor, cu atât mai mult atunci când ne gândim la domenii cheie precum sănătatea, educația și transportul public, a precizat Dragoș David, director general Agenţia Metropolitană Braşov și coordonator al HUB Cybersecurity Brașov.

“Un aer mai curat și un trafic fără blocaje grație unui transport public electric și a soluțiilor digitale de eficientizare a semaforizării. Un nivel crescut de siguranță pe străzi pentru pietoni și pentru șoferi printr-un iluminat public modern și eficient. Clădiri dotate și iluminate corespunzător, cu un consum redus de energie electrică. Asta înseamnă un oraș inteligent! Venim în sprijinul administrațiilor publice locale și facilităm dezvoltarea orașelor inteligente prin soluții inovatoare, prin tehnologii de vârf, pentru o viață mai bună împreună.”, a declarat Dorin Chisălită, Head of e-City, Enel X România- partener principal al evenimentului.

Transformarea orașelor are un impact major asupra comunităților, așteptările fiind pentru îmbunătățirea calității vieții odată cu reducerea poluării, acces ușor la un sistem modern de sănătate și educație. Cum se pot schimba cartiere întregi sau zone ale orașelor care par încremenite în timp și care nu mai răspund nevoilor actuale ale locuitorilor lor? Cum pot fi dezvoltate proiectele de regenerare urbană fără un impact major asupra confortului cetățenilor? Care sunt proiectele Primăriilor și cum pot fi acestea finanțate? La aceste întrebări și multe altele vor încerca să răspundă invitații evenimentului. Mai multe detalii despre agenda pot fi găsite pe website eveniment: https://concordcom.ro/maratonul-solutiilor-smart-cities/

Evenimentul este organizat de Concord Communication, în parteneriat cu Agenția Metropolitană Brașov și Repatriot, cu spijinul Asociației Administratorilor Publici din România, Asociației Municipiilor din România și a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*