Descinderi în județul Călărași pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în proxenetism și trafic de minori

FOTO cu rol ilustrativ

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Călărași, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Călărași, efectuează miercuri, 24 noiembrie, un număr de cinci percheziții domiciliare într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de minori.

Potrivit DIICOT, începând cu anul 2016 și până în prezent, un suspect a inițiat un grup infracțional organizat structurat, pe care l-a condus din penitenciar, din care au făcut parte atât membri ai familiei sale, cât și un apropiat al acestora, în scopul comiterii unor infracțiuni de proxenetism și trafic de minori, în țară și în străinătate.

În desfășurarea activității infracționale, cei șapte membri ai grupului au acționat de pe diferite paliere, de comandă sau de execuție, și au avut fiecare rolul său bine definit în cadrul grupării. De cele mai multe ori, pentru recrutarea tinerelor, în vederea practicării prostituției în beneficiul grupării, aceștia foloseau metoda „loverboy”.

În perioada de referință membrii grupului infracțional organizat au acționat concertat, în scopul recrutării și exploatării, prin obligarea la practicarea prostituției pe raza județului Călărași, a două tinere minore, în vârstă de 16 ani la data recrutării, obținând beneficii financiare consistente

din aceste activități. Totodată, membrii grupului au participat la recrutarea și plasare a 4 tinere majore, pe piețele de prostituție din Italia, Germania și Marea Britanie, obținând foloase materiale de pe urma acestor activități.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Călărași vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 30 de persoane.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*