Acțiunile desfășurate de personalul MAI, la nivelul județului Călărași, în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2 au continuat și marți, 26 octombrie.
Astfel, potrivit IPJ Călărași, forțele de ordine au fost angrenate în acțiuni punctuale de control, efectuând verificări la 108 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 682 obiective de interes și 427 de autovehicule destinate transportului de persoane. De asemenea, în vederea respectării măsurii de siguranță polițiștii au controlat 2.787 de persoane, dintre care 595 cu privire la respectarea măsurilor de izolare și 709 cu privire la respectarea măsurilor de carantină.
Totodată, pentru nerespectarea măsurilor de siguranță polițiștii au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.500 de lei.
În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății cetățenilor. Polițiștii se află permanent la datorie și vor interveni cu fermitate în toate situațiile în care legea este încălcată.
Be the first to comment