APIA a dat startul plăților în avans pentru Campania 2021

A fost autorizat la plată ajutorul de minimis aferent programului de susținere a producției de plante aromatice

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că luni, 18 octombrie, începând cu ora 00.01, a autorizat la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2021 un număr de 39.623 fermieri, cu o sumă totală de 160.995.060,92 euro.

Cuantumul per hectar al plăților directe care se acordă pentru anul de cerere 2021 a fost stabilit prin Hotărârea nr.1053/02.10.2021 privind stabilirea pentru anul 2021 a cuantumului per hectar al plății unice pe suprafață, al plății redistributive și a intervalelor de suprafață pentru care se acordă aceasta, a plății pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, al plății pentru tinerii fermieri și al plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine și sunt următoarele:

  • Schema de plată unică pe suprafață – 95,4751 euro/ha;
  • Plata redistributivă:
  1. primul interval 1-5 ha inclusiv – 5,0000 euro/ha
  2. al doilea interval peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv – 48,1457 euro/ha
  • Plata pentru înverzire – 57,8931;
  • Plata pentru tinerii fermieri – 40,4514;
  • Sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine/caprine – 17,2430 euro/cap animal.

În conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1295 din 4 august 2021 de derogare, pentru anul 2021, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, statele membre pot plăti avansuri de până la 70 % în cazul plăților directe indicate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 și de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013.

Precizăm că plățile pentru schemele finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9475 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2021 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria C/398/7/01.10.2021.

Plățile pentru schemele finanțate din FEADR (Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală) se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,8683 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/03.

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură îşi propune în perioada de acordare a avansului, 18 octombrie 2021 – 30 noiembrie 2021, să finanțeze fermierii cu o sumă de peste 1 miliard de euro, atât pentru schemele finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) cât şi pentru măsurile finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*