Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat conflictul de interese de natură administrativă în cazul unui consilier local din comuna Unirea.
Astfel, potrivit ANI, Florian Belu, în exercitarea mandatului de consilier local, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor care ar fi putut influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor ce îi reveneau, a participat deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a C.L. în data de 22 martie 2021 privind închirierea prin atribuire directă a pajiștilor aflate în proprietatea privată a comunei.
„În baza acestei hotărâri, Florian Belu a încheiat cu Primăria Comunei Unirea un contract de închiriere pentru suprafețele de pajiști. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019”, transmite ANI.
Agenția Națională de Integritate precizează că persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.
Be the first to comment