Jandarmii călărășeni vor veghea la respectarea carantinei instituite în Fundulea

Jandarmii călărășeni veghează la respectarea carantinei instituite în Fundulea. FOTO IJJ Călărași

Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, va acționa începând cu data de 01 octombrie, de la ora 00.00, și până în data de 15 octombrie, la aceeași oră, în orașul Fundulea și satul aparținător, Gostilele, localitate în care s-a instituit carantina zonală prin ordinul șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, pentru asigurarea respectării măsurilor stabilite în vederea reducerii numărului de îmbolnăviri cu COVID-19.

Pentru o perioadă de 14 zile, efectivele de jandarmerie și poliție se vor afla permanent în misiune pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum și sprijinirea autorităților responsabile în implementarea deciziilor cu privire la instituirea carantinei. Obiectivul principal al forțelor de ordine este de a ajuta locuitorii prin acțiunile întreprinse.

Jandarmii și polițiștii vor sprijini cetățenii, explicându-le importanța respectării prevederilor legale, dar și consecințele ignorării acestora. De asemenea, persoanele vor fi îndrumate în vederea completării corespunzătoare a declarațiilor pe proprie răspundere.

Intrarea și ieșirea din zona carantinată, precum și circulația în interiorul acesteia, se pot face doar în situațiile reglementate în ordin și doar pe căile de acces deschise circulației publice, strict pentru interes profesional sau personal.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu, o adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere (se poate redacta și de mână).

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil, care trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*