Călărășean cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Călărășean cercetat pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat în baza planului național de acțiune ”OWNERS” pentru creșterea gradului de siguranță al cetățeanului și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Astfel, miercuri, 04 august, polițiștii au depistat un bărbat de 39 de ani, din orașul Lehliu Gară, care deținea fără respectarea prevederilor incidente regimului armelor și munițiilor, arma neletală de tir sportiv, cu aer comprimat. Totodată, cu ocazia activităților operative efectuate s-a constatat faptul că, în cursul anului 2019, acesta a transportat și depozitat arma respectivă, din municipiul București la adresa de domiciliu, în condițiile în care documentul de autorizare îi conferea doar dreptul de deținere al armei, nu și de port, încălcând astfel prevederile Legii nr. 295/2004R referitoare la portul armelor neletale supuse autorizării, deținute în baza unui certificat de deținător.

Arma a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar față de persoana în cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*