Premiu de 3.000 de lei pentru singurul elev de nota 10 la Bac din Oltenița

Ioana Pavelescu, singurul elev din Oltenița care a obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat. FOTO Primăria Oltenița

Consilierii locali din Oltenița au oferit un premiu de 3.000 de lei Ioanei Pavelescu, singurul elev din oraș care a obținut media 10 la examenul național de Bacalaureat.

În ultima ședință ordinară a CL Oltenița, consilierii au aprobat acordarea de la bugetul local a sumei de 3.000 lei pentru premierea Ioanei Pavelescu, absolventă a clasei a XII-a A, profil umanist, specializarea filologie, la Colegiul Național „Neagoe Basarab” Oltenița, pentru rezultatul obținut la examenul de Bacalaureat din acest an: media 10.

„Susținerea performanței în educație reprezintă una dintre misiunile prioritare ale administrației locale. Îmbunătățirea constantă a bazei materiale educaționale, precum și acordarea de recompense financiare celor cu rezultate deosebite, încurajarea elevilor prin acordarea de burse, sunt doar câteva dintre măsurile adoptate deja de Consiliul Local în acest sens”, se arată în referatul de aprobare ce însoțește Hotărârea de Consiliu Local.

Consilierii locali au ținut s-o felicite atât pe elevă, cat și pe profesorii Colegiului Național „Neagoe Basarab”. De altfel, au fost felicitați toți elevii care au reușit să promoveze examenul vieții.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*