Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe strada Prelungirea București, din municipiul Călărași, un bărbat, de 50 de ani, în timp ce conducea un vehicul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest bărbatul a prezentat o concentrație alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.
De asemenea, în dimineața zilei de 29 iulie, polițiștii rutieri au depistat doi bărbați ce au prezentat la testarea cu aparatul etilotest 0,14 și 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Aceștia au fost sancționați conform OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, fiindu-le totodată suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 90 de zile.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
SC Drumuri și Poduri SA Călărași continuă proiectele de modernizare a infrastructurii rutiere din județul Călărași și a derulat câteva proiecte și în ultima perioadă. Una dintre investițiile importante este asfaltarea DJ306, din localitatea Socoalele […]
Societatea Drumuri și Poduri S.A. cu sediul in Prel. Independenței nr. 5A, municipiul Călărași, scoate la vânzare imobilul situat în intravilanul orașului Budești, județul Călărași, teren în suprafață totală de 1.392,27 mp, înscris în cartea […]
Primăria Municipiului Călăraşi, prin Serviciul Public Pieţe şi Oboare, va organiza în perioada 1 – 8 septembrie Târgul de Toamnă, în locaţia situată în Prel. Dobrogei. În aceste zile, se lucrează intens pentru organizarea în […]
Be the first to comment