Accident în lanț pe Autostrada Soarelui, în județul Călărași

Autostrada A2 FOTO cu rol ilustrativ

Cinci autoturisme au fost implicate, duminică, într-un accident petrecut Autostrada A2 București – Constanța, în zona localității Dâlga din județul Călărași, două persoane având nevoie de îngrijiri medicale. Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate, dirijat de agenții de poliție.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la kilometrul 83+500 metri, pe Autostrada A2 pe sensul dinspre București către Constanța, în zona localității Dâlga, județul Călărași, cinci autovehicule au fost implicate într-o coliziune. În urma accidentului, două persoane au suferit leziuni, fiind evaluate pentru a se stabili dacă se impune transportul la spital. Cadrele medicale au stabilit că vătămările suferite de acestea nu au necesitat transportul la spital.

Circulația s-a desfășurat prin dirijare, pe banda de urgență, timp de aproximativ o oră, până la extragerea, pe banda de urgență, a celor cinci autovehicule avariate în urma accidentului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*