Ziua de 11 iulie, a fost instituită prin Legea nr. 337/2018 privind statutul inspectorului de muncă ca fiind „Ziua Inspecției Muncii”. Inspectoratele teritoriale de muncă sunt unități cu personalitate juridică, organizate în fiecare județ și în municipiul București și funcționează în subordinea Inspecției Muncii, care este organ de specialitate al administrației publice centrale, aflat în subordinea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, prin care se exercită atribuțiile de autoritate de stat în domeniile sale de competență.
Inspecția Muncii și inspectoratele teritoriale de muncă au ca principal scop urmărirea îndeplinirii de către angajatori a obligațiilor legale în domeniile relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă și al supravegherii pieței produselor, precum și a celor referitoare la condițiile de muncă, apărarea vieții, integrității corporale și sănătății salariaților și a altor participanți la procesul de muncă, în desfășurarea activității.
Inspectorii de muncă care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Călărași, cu ocazia „Zilei Inspecției Muncii”, nu vor desfășura activități specifice de control, ci doar activități de informare. Motivul restricționării controalelor în data de 11 iulie, în fiecare an, a fost prevăzut în Legea nr. 337/2018 privind „Statutul inspectorului de munca”, publicată in Monitorul Oficial și intrată în vigoare din ultima zi a lunii decembrie 2018.
Inspecția Muncii și inspectoratele teritoriale de muncă sunt preocupate în permanență de informarea și conștientizarea atât a angajatorilor cât și a angajaților cu privire la importanța cunoașterii și respectării legislației din domeniul relațiilor de muncă și a securității și sănătății în muncă.
Inspectorii de muncă din cadrul ITM Călărași doresc să mențină în continuare, un nivel de încredere în rândul angajaților și angajatorilor, să răspundă ca și până acum, prompt la solicitările cetățenilor, să fie la fel de buni, de responsabili și performanți, pentru asigurarea unei munci sigure și decente.
„Aprecieri pentru activitatea desfășurată de inspectorii de muncă din cadrul ITM Călărași și succes în activitate angajatorilor și angajaților de pe piața muncii din județul Călărași”, transmite inspectorul șef al ITM Călărași, Ionel Stan.
Be the first to comment