Primăria Oltenița a început lucrările de reabilitare a parcărilor din localitate

Au început lucrările de reabilitare a parcărilor din Oltenița. FOTO Primăria Oltenița

Primăria municipiului Oltenița, prin Direcția pentru Administrarea Domeniului Public și Privat, a demarat lucrările de reabilitare a parcărilor din localitate.

Astfel, începând de marți, 6 iulie, a început curățarea și marcarea locurilor de parcare din zona Bulevardului 1 Decembrie (Blocurile Fz).

„Acolo unde era cazul, am intervenit cu lucrări de reparații. La fel se va proceda și pentru celelalte parcări din municipiu. Astăzi (miercuri, 7 iulie – n.r.), continuăm pe 1 Decembrie (blocurile K)”, au precizat reprezentanții Primăriei Oltenița.

Potrivit acestora, atribuirea parcărilor de domiciliu ori reședință, aflate pe rază municipiului Oltenița, va fi făcută în baza unui regulament de organizare – funcționare, ce urmează să fie supus votului Consiliului Local al Municipiului Oltenița. Ulterior, cetățenii cu domiciliul în Oltenița pot înainta cereri pentru ocuparea de locuri de parcare (reședința/domiciliu).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*