Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică, de tip Cod Portocaliu, ce vizează ploi abundente, valabilă și pentru județul Călărași, de luni, 05 iulie, ora 12.00 și până marți, 06 iulie, ora 10.00.
Astfel, în județele Tulcea, Constanța, Vaslui, Galați, Brăila și în jumătatea de est a județelor Ialomița și Călărași va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă de 40 – 50 l/mp și izolat de peste 60 – 80 l/mp.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administrația Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii rutieri desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic. Astfel, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Călărași au depistat marți, 06 aprilie, un bărbat în vârsta de 45 […]
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din cadrul BCCO București și SCCO Călărași, împreună cu procurorii DIICOT Călărași, au efectuat miercuri, 8 iunie, trei percheziții, în municipiul Călărași, la domiciliile unor persoane bănuite de trafic […]
Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local de miercuri, 9 februarie, se află și Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului propriu al municipiului Călărași pe anul 2022. Potrivit primarului Marius Dulce, bugetul […]
Be the first to comment