Un bărbat de 30 de ani, din comuna Șoldanu, a fost reținut de polițiști din cadrul Inspectoratului Județean Călărași pentru încălcarea măsurilor stabilite printr-un ordin de protecție după ce și-a agresat soacra.
Potrivit IPJ Călărași, la data de 27 iunie, în jurul orei 23.00, polițiștii au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 50 de ani, din comuna Șoldanu, cu privire la faptul că ginerele său a amenințat-o cu acte de violență și i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare.
„În fapt, pe fondul consumului excesiv de alcool, bărbatul în vârstă de 30 de ani, a amenințat cu acte de violență și a adresat cuvinte și expresii jignitoare, atât acesteia cât și membrilor familiei”, au precizat reprezentanți ai IPJ Călărași.
În cauză a fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului prin care s-a dispus să părăsească temporar locuința comună și să păstreze o distanță minimă de 50 metri de femeie și de membrii familiei. De asemenea, bărbatul a fost sancționat conform Legii 61/1991 R și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Ulterior, luni, 28 iunie, în jurul orei 09.00, bărbatul s-a întors la domiciliu încălcând ordinul de protecție.
„Cu ocazia deplasării la domiciliul persoanei vătămate, bărbatul s-a încuiat în locuință, iar concubina sa, în vârstă de 23 de ani, a amenințat că va exercita violență fizică asupra copiilor”, au mai transmis sursele citate.
S-a dispus extinderea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecție provizoriu și amenințare, iar femeia în vârstă de 23 de ani, a fost transportată la un spital de pe raza municipiului București, întrucât se manifesta violent.
Bărbatul a fost reținut 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție provizoriu, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.
Be the first to comment