O comedie inspirată de scrierile lui IL Caragiale și care aduce laolaltă cele mai savuroase personaje ale acestuia, în cele mai comice și inedite situații, într-un spațiu nou, într-un tren, poate fi urmărită la Călărași. Piesa “Stația 13” este programată în data de 6 iulie, de la ora 19.30, la “Centrul Județean de Cultură și Creație” Călărași.
Redacția CLnews are plăcerea să te invite la această comedie. Patru invitații duble sunt oferite cititorilor publicației care îndeplinesc condițiile de mai jos.
Tot ce ai de făcut este:
- Dai LIKE Paginii de Facebook “CLnews” – facebook.com/CLnewsRo
- Lași un comentariu la această postare pe Facebook și tag-uiești persoana cu care vrei să mergi la piesa de teatru.
- Dai un SHARE (Public) la această postare pe Facebook.
Câștigătorii sunt aleși, prin tragere la sorți pe data de 29 iunie. Doar cei care îndeplinesc
Comedia “Stația 13” în regia lui Alexandru P. Rusu aduce împreună personaje celebre ale lui Caragiale, precum Rică Venturiano, Zița, Cetățeanul Turmentat, alături de alte personaje mai puțin cunoscute din schițele dramaturgului, dar la fel de ofertante și savuroase, intr-un spatiu nou, trenul 783.
Nu va lipsi nici muzica vremurilor lui Caragiale sau voia bună.
Va așteptăm să călătoriți alături de noi spre Stația 13 în atmosfera plină de verva de altădată și să râdeți copios de toate încurcăturile ce intervin pe parcursul acestei călătorii
Actori: Dan Apavaloaie, Ana Maria Bercu, Valentina Visarion Mingopol, Remus Stănescu
Regia: Alexandru Rusu
Spectacolul este organizat de Syarela Arts si Asociația Centrul european al artiștilor basarabeni
O producție Syarela Arts.
Be the first to comment