Zeci de permise de conducere reținute de polițiștii călărășeni, în perioada vacanței de Paște

Polițiștii rutieri au acționat în perioada 30 aprilie – 03 mai, la nivelul județului Călărași, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.

Potrivit IPJ Călărași, au fost folosite echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile model TruCAM. Pe lângă acestea, au utilizat și aparatele etilotest și drugtest pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Au fost astfel constatate 11 infracțiuni la regimul rutier, dintre acestea șase de conducere sub influența alcoolului și două de conducere fără permis.

Totodată, ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii au reținut 48 de permise de conducere și au retras șase certificate de înmatriculare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*