Amenzile aplicate de jandarmi în urma protestelor de ieri, din Călărași și Oltenița, au depășit 35.000 de lei

Zeci de amenzi, în valoare totală de peste 35.000 de lei, aplicate protestatarilor din Călărași și Oltenița. FOTO arhivă IJJ Călărași

Jandarmii călărășeni au aplicat peste 80 de sancțiuni contravenționale în urma protestelor de miercuri, 31 martie, din Călărași și Oltenița, amenzi ce au depășit în total 35.000 de lei. Măsurile de ordine publică au fost asigurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași și Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, cu sprijinul efectivelor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Constanța și al efectivelor din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Călărași.

Potrivit IJJ Călărași, pentru a preîntâmpina incidentele, echipaje ale jandarmeriei, poliției naționale, poliției locale și ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale au patrulat permanent prin zonele care puteau pune probleme desfășurării manifestațiilor publice, astfel încât nu au fost înregistrate incidente.

„Menționăm ca acțiunile de protest s-au desfășurat în mod pașnic și nu au existat incidente între protestatari și forțele de ordine. Până la acest moment, jandarmii și polițiștii au aplicat participanților la proteste 81 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 36.900 lei, pentru circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă, nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție epidemiologică, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice”, au transmis reprezentanții IJJ Călărași.

Având în vedere faptul că în spațiul public sunt anunțate proteste, jandarmii călărășeni amintesc că printre măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu SARS- CoV-2 este și aceea ca numărul participanților la mitinguri, demonstrații sau alte întruniri organizate în spații deschise să fie de maxim 100 de persoane.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*