Polițistul local Săndel Prisneanu, premiat de primarul Călărașiului, Marius Dulce

Polițistul local Săndel Prisneanu, premiat de primarul Marius Dulce. FOTO Primăria Călărași

În sala de ședințe a Primăriei Municipiului Călărași, primarul Marius Dulce a înmânat marți, 23 martie, într-un cadru festiv, o plachetă și o Diplomă de apreciere polițistului local, Săndel Prisneanu, în semn de recunoștință pentru profesionalismul și curajul de care a dat dovadă în prinderea a două persoane suspecte de crimă în urmă cu câteva săptămâni.

„Din motive obiective însă, de la această mică ceremonie a lipsit colega sa de misiune din acea noapte, agentul de poliție, Erika Dănciulescu care va primi, la rândul său, o astfel de distincție, în zilele următoare, din partea conducerii Primăriei Municipiului Călărași”, au transmis reprezentanții Instituției.

Săndel Prisneanu şi Erika Dumitrescu au prins pe 22 ianuarie doi suspecţi de crimă, în timp ce se aflau în patrulare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*