Vineri, 19 februarie, 26 de acțiuni au fost desfășurate de personalul MAI, la nivelul județului Călărași, în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2.
Polițiști, jandarmi și pompieri, împreună cu polițiști locali, au verificat 119 societăți comerciale, 9 operatori economici, 3 operatori de transport persoane, 368 de mijloace de transport persoane, 81 de obiective de interes, precum restaurante, terase, fast food-uri, dar și 974 de persoane.
Controalele au vizat modul de respectare a măsurilor luate pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu COVID-19.
În cursul zilei de ieri, au fost aplicate 123 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în valoare de 9.000 de lei.
Acestea au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție și pentru nerespectarea restricțiilor privind deplasarea persoanelor.
Personalul MAI va continua activitățile pentru prevenirea și combaterea faptelor care favorizează răspândirea virusului SARS-CoV-2.
Be the first to comment