Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au intensificat acțiunile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ.
Astfel, în perioada 12 – 18 februarie, pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și personalului didactic, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu cei de ordine publică și rutieră au desfășurat acțiuni în incinta și în zona adiacentă a unităților de învățământ preuniversitar, în mijloacele de transport elevi și pe traseele de deplasare a mijloacelor de transport elevi. Totodată, s-a avut în vedere verificarea modului de respectare a măsurilor dispuse prin instituirea stării de alertă pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2.
Peste 220 de polițiști au legitimat 985 de persoane, au verificat 163 de unități de învățământ și 85 de mijloace de transport elevi, iar în urma abaterilor constatate au fost aplicate 139 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.710 de lei.
„Astfel de acțiuni preventive vor fi efectuate și în perioada următoare, ne dorim și acționăm în permanență pentru ca elevii din județul nostru să meargă la școală în siguranță”, au precizat reprezentanți ai IPJ Călărași.
Be the first to comment