Trei scenarii pentru prezența elevilor la școală din 8 februarie

Elevii vor merge fizic la școală în funcție de gradul de vaccinare a cadrelor didactice

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de miercuri, 3 februarie, hotărârea privind propunerea reluării activităților ce impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ și stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19.

Prin această hotărârea sunt propuse scenariile privind activitatea instituțiilor de învățământ și este stabilit modul în care autoritățile acționează în cazul în care incidența scade sau crește și duce ca o localitate să intre într-un alt scenariu.

Astfel, se propune reluarea activităților care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, după următoarele scenarii:

  • Scenariul verde – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toate categoriile de antepreșcolari, preșcolari și școlari;
  • Scenariul galben – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000 dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, elevii claselor din învățământul primar, precum si pentru elevii claselor terminale din învățământul gimnazial, liceal, profesional si postliceal;
  • Scenariul roșu – incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 – activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ sunt permise pentru toți antepreșcolarii și preșcolarii, precum și pentru elevii claselor din învățământul primar.

În situația modificării ratei de incidență cumulată, care determină încadrarea într-un alt scenariu, constatarea și modificarea scenariului se face în condițiile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și ale Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății. La nivelul localităților unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ.

Totodată, se propune ca, indiferent de scenariile prevăzute, stagiile de pregătire practică pentru elevii din învățământul liceal tehnologic, postliceal, profesional și profesional dual, să se desfășoare cu prezența fizică, respectând procedurile privind măsurile de protecție instituite de către entitățile organizatoare de stagii de pregătire practică și prevederile Ordinului comun al Ministrului Educației și Cercetării și Ministrului Sănătății.

Decizia cu privire la modalitatea de desfășurate a activităților ce presupun prezența fizică a studenților în cadrul instituțiilor de învățământ superior, va fi luată de către conducătorii acestora, în baza autonomiei universitare.

Se propune ca activitățile ce presupun prezența fizică a elevilor în unitățile de învățământ preuniversitar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale, să fie gestionate în funcție de analiza situației epidemiologice realizată la nivelul ministerelor din care fac parte și stabilite prin decizii ale conducătorilor acestora, fără a le fi aplicabile prevederile art. 1.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*