
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, în colaborare cu Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Călărași și Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași, au desfășurat la data de 17 aprilie, o acțiune cu caracter preventiv, în contextul valorilor ridicate de trafic specifice Sărbătorilor Pascale.
Potrivit IPJ Călărași, acțiunea a avut loc în parcarea punctului de trecere cu bacul Chiciu, zonă intens circulată de către cei care tranzitează județul Călărași către granița cu Bulgaria sau către județul Constanța.
Cu acest prilej, polițiștii au discutat cu soferii și pasagerii autovehiculelor despre măsurile esențiale de siguranță pe care trebuie să le adopte pe parcursul călătoriei.
Au fost transmise și recomandări privind:
protejarea bunurilor personale și evitarea lăsării acestora nesupravegheate în autoturisme;
riscurile conducerii pe timp de noapte;
respectarea regulilor rutiere;
riscurile conducerii în stare de oboseală;
prevenirea consumului de alcool sau substanțe interzise;
siguranța minorilor.
Demersul a avut ca scop principal creșterea gradului de informare a cetățenilor și asigurarea unui climat de siguranță rutieră.
Be the first to comment