44 de intervenții au avut pompierii călărășeni în ultimele 3 zile

Pompierii din Călărași au intervenit la un acicdent rutier. FOTO ISU Călărași

În ultimele trei zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 44 de misiuni.

Din numărul total de intervenții, 36 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor și pentru intervenţia la cinci accidente rutiere produse în localităţile: Nana (un autoturism răsturnat în care se afla o singură persoană); Borcea (coliziune între două autovehicule, în care au fost implicate şi două persoane); Cojeşti (un autoturism în care se afla doar şoferul, a derapat şi a intrat într-un gard); Budeşti (două autoturisme au intrat în coliziune, un autoturism şi o autoutilitară, 3 persoane fiind implicate, una decedată şi două grav rănite) şi Fundulea (coliziune între două autoturisme pe breteaua A2, patru persoane implicate în accident);

În urma producerii celor cinci evenimente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu autospeciale de descarcerare şi cu echipaje de prim ajutor SMURD pentru salvarea a şase persoane, care au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care cinci au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti,

În ceea ce priveşte intervenţia pentru stingerea incendiilor, echipajele profesioniste din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi au fost solicitate să intervină cu autospecialele de stingere cu apă şi spumă, pentru lichidarea trei incendii produse în localităţile: Chirnogi (incendiu produs la o anexă gospodărească, magazie, care se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi); Budeşti (incendiu produs la nivelul unui transformator electric); şi la intrarea în municipiul Olteniţa pe DN 4 (incendiu produs la un copac pe de marginea drumului).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*