19 tone deșeuri din sticlă oprite de polițiștii de frontieră din cadrul PTF Călărași

Polițiștii de frontieră călărășeni, împreună cu comisari din cadrul Gărzii de Mediu Călărași, au descoperit aproximativ 19.000 kg de deșeuri din sticlă, ce urmau a fi introduse în țară fără documente de transfer, conform prevederilor legale.

Potrivit reprezentanților Sectorului Poliției de Frontieră (STPF) Călărași, polițiștii de frontieră din cadrul PTF Călărași au controlat în dimineața zilei de miercuri, 13 iulie, pe sensul de intrare în țară, două ansambluri rutiere, conduse de doi cetățeni români, în vârstă de 47, respectiv 54 de ani. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri de sticlă.

„Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, polițiștii de frontieră au solicitat sprijinului reprezentanților Gărzii de Mediu – Comisariatul Județean Călărași. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că în mijloacele de transport se aflau cantitățile de 9.000 de kilograme, respectiv 10.000 de kilograme de deșeuri din sticlă, încărcate din Grecia și care aveau ca destinație aceeași societate comercială din România”, au transmis sursele citate.

Procedând la verificarea documentelor de transfer, s-a constatat faptul că acestea sunt incomplete, nefiind astfel respectate prevederile legale în vigoare. În consecință, autoritățile competente nu au permis accesul celor două mijloace de transport pe teritoriul României.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CLnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CLnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*